Știm cu toții că epilarea a devenit una dintre cele mai mari și stresante probleme de natură estetică cu care se confruntă dintotdeauna femeile, dar și bărbații încep să fie din ce în ce mai preocupați de acest aspect. Problema constă în faptul că metodele tradiționale de epilare nu dau randament maxim. Mai exact, niciuna dintre aceste nu reușește să îndeplinească în totalitate scopul pentru care au fost concepute. La Eva Salon vă propun o metodă care să vă ajute să scăpați definitiv de această problemă.
Dezavantajele metodelor tradiționale
Stresul derivă din faptul că acestea sunt prevăzute în așa fel încât să rezolve problema părului nedorit pentru o perioadă mult prea scurtă de timp, astfel că procesul trebuie reluat periodic. Spre exemplu, folosirea lamelor de ras este o metodă de moment, deoarece se pot observa urme de creștere a părului chiar și a doua zi. Pe de altă parte, rezultatele epilării prin smulgere utilizând ceară sau aparate electrice se păstrează pentru o perioadă mai lungă, de până la câteva săptămâni. Cu toate acestea, dezavantajele constau în faptul că utilizate pe termen lung, aceste procedee pot cauza sensibilizarea acută a pielii, care în urma expunerii la soare, poate determina apariția petelor pigmentare sau probleme mult mai grave.
Avantajele epilării definitive
Un prim avantaj și cel mai considerabil este dat de caracterul definitiv al procedurii. Odată efectuată în totalitate, nu va mai fi nevoie să se repete, deoarece firul de păr nu este tăiat sau smuls astfel încât să se poată regenera. Prin apelarea la procedura de epilare cu laser firul este distrus în totalitate de la nivelul folicului, prin supunerea la temperaturi foarte ridicate.
În al doilea rând, această metodă nu presupune niciun fel de risc. Este extrem de sigură și nu cauzează sensibilitate sau alte tipuri de repercusiuni negative, deși se realizează ședințe repetate pentru a putea elimina în totalitate toate firele nedorite.
Nu în ultimul rând, există și avantaje de ordin financiar. Deși, în primă instanță, am fi tentați să credem că metodele tradiționale presupun costuri mult mai reduse, pe termen lung, contrariul se confirmă. Astfel că, prin simplul fapt că metodele tradiționale necesită repetarea procedurii la intervale scurte de timp, determină achiziții frecvente. Așadar, cumpărând ustensilele necesare realizării acestor proceduri săptămânal sau lunar, ajungem la costuri mult mai decât în cazul epilării definitive. Așadar, deși la momentul achiziției în ca pare că este nevoie de o sumă relativ neînsemnată, raportându-ne la o perioadă de un an, suma totală alocată în acest sens poate acoperi costurile pe care le alocați o singură dată în vederea realizării procedurii definitive.
Astfel că, nu doar că veți realiza o investiție pe termen lung, dar veți putea face și economii considerabile în bugetul alocat îngrijirii personale.